Ce ne lipseşte nouă e să mai dăm puţin cu flit, încât gândacii să se ducă în locurile unde stau gândacii, la gunoaiele societăţii, nu să-mi vină mie în mijlocul oraşului” – pictorul Ștefan Câlția, într-un interviu din Formula As.
Întrebarea, foarte frumos formulată de jurnalist, e una la care orice creativ, oricât de mic și de necreativ, ar trebui să se gândească în fiecare zi:
Cum vă păstrați direcţia şi clarul de minte, cu atâta mizerie împrejur?”.
Pictorul vorbește despre gândacii societății (oameni care fură, oameni nesimţiţi şi şmecheri) și despre faptele mărețe (cum ar fi România Mare), care se întâmplă când sunt împinși în față oamenii de caracter.
Iar în mintea mea, pe măsură ce trec cu tramvaiul prin Șona copilăriei pictorului, gândacii online și offline care se hrănesc cu mare parte din timpul meu în fiecare zi, (și asta doar pentru că le dau voie), fug spre periferii, lăsând locul unuia din acei oameni cu caracter care pot face fapte mari și în mintea ta, dacă le faci loc în centru.
Până să se facă weekend și să ajung la expoziția “Obiecte grăitoare” a lui Ștefan Câlția, de la Muzeul Colecțiilor de Artă, am trișat un pic și am ascultat din minunatele povești ale obiectelor – spuse chiar de pictor – în această aplicație, care în mod normal citește QR code-urile de pe artefacte și îți oferă fișierul audio corespunzător.
Ascultând vocea pictorului vorbind despe obiecte chiar acolo, în prezența lor, devine posibil ceva ce poate v-a trecut și vouă prin cap când erați mici: să intrați în pick-up sau în magnetofon și să vedeți exact ce se întâmplă în poveste, chiar acolo, sub ochii povestitorului.
Sunt mulți gândaci care se hrănesc cu mintea, energia, pasiunea și entuziasmul nostru în fiecare zi. Sunt de toate formele și de toate culorile. Unii au otrava mai puternică și ne ia mai mult timp să ne revenim după înțepătura lor, alții, deși par inofensivi, sunt niște căpușe permanente, cu care ne resemnăm să conviețuim, crezând că așa e mersul lumii.
Dar dacă ne hotărîm într-o bună zi să vedem ce e gândac în viața noastră, să-l numim, să-l dăm la o parte și să refuzăm să-l mai hrănim cu timpul și mintea noastră, poate că vom curăța locul și masa de lucru, ca să putem plămădi și noi măcar o picătură de frumos.