Cum a reinventat Droga industria publicității, mai întâi pentru sine, apoi pentru toată lumea

În ziua când a ieșit pentru ultima oară din mult râvnitul corner office pe care și-a dat seama că nu și-l mai dorea, până a ajuns la parter cu liftul, deja avea primul client pentru viitoarea sa agenție independentă.

Înaintând spre ieșire cu o cutie de chestii în brațe, în timp ce părăsea funcția de Worldwide Chief Creative Officer al Publicis Network, urmat de asistenta lui (o chinezoaică tatuată din cap până-n picioare, cum altfel?!), a fost interceptat de clientul General Electric, care voia să meargă cu el. Neînțelegând ce înseamnă un client de asemenea proporții pentru o agenție mică, i s-a părut cea mai tare chestie.

La nivelul ăsta de emoție și de detaliu mi-aș fi dorit să fie și interviul onorific luat la Cannes lui David Droga, cu ocazia acordării distincției The Lion of St. Mark, pentru o contribuție remarcabilă la evoluția industriei publicității. În cei 11 ani de activitate, Droga5 are peste 200 de lei (dintre care 70 Gold, 15 Grand Prix/Titanium, care stau într-un birou separat al lui David). Mâna selectă de oameni care dețin această distincție este: John Hegarthy, Dan Wieden, Lee Clow, Bob Greenberg, Marcello Serpa, Joe Pytka.

Așa că ce vă propun pentru pauza de masă este prezentarea lui Droga de la One Show 2016 (“Caring is out of scope”, ha ha), în care descrie în mod minunat cum arată motorul ăla de la el din cap, care l-a dus așa departe, într-un fel așa de nemaivăzut.

Mi-am notat din speech-ul lui, ca să-mi fac niște tricouri mai târziu:

  • “It takes the same amount of energy to justify something mediocre as it does to try and do something great”.
  • I’d rather try and burn my energy trying to do great things, trying to explore, trying to push for what I think is right”.
  • “When I started the agency i wasn’t trying to reinvent the advertising industry, i was trying to reinvent MY advertising industry. I want to do stuff that I believe in and I’m proud of.”

 

UPDATE: iar aici avem discursul de acceptare al acestei distincții:

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *